Despre

Pagină dedicată neManifestului: Masă critică pentru o educație de calitate în România.

Cine a inițiat neManifestul?

Asociația Learn&Vision

Când și unde a fost lansat?

14 ianuarie 2014, Cluj-Napoca

Care sunt acțiunile pe termen mediu?

Crearea unui grup de lucru care să genereze masa critcă în domeniul educaţiei şi cercetării.

Realizarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung a calităţii educaţiei, în parteneriat cu instituții și organizații interesate de cooperare.

Iniţierea şi derularea de activităţi de lobby, pentru susținerea strategiei, pe lângă factorii de decizie în sfera politicilor educaţionale.

Ce pot face persoanele sau organizațiile care doresc să ne susțină?

  • Să viziteze acest blog.
  • Să își anunțe susținerea.
  • Să întreprindă acțiuni din lista de acțiuni și să anunțe pe blog ce au reușit.
  • Să ne contacteze cu propuneri.
Reclame

6 gânduri despre „Despre”

  1. Cucoanes (Negulescu) Liliana a spus:

    Salut cu bucurie, ca dupa o lunga asteptare, aceasta initiativa. Gratie faptului ca mi-am ales profesia din pasiune, descopar astazi ca majoritatea demersurilor mele de pana acum, ca profesor in gimnaziu, se intalnesc in chip fericit cu viziunea cuprinsa in acest neManifest.

    • Admir pe cei care vor sa ia atitudine, au desfiintat scolile profesionalesi dupa aceea dau vina pe dascali sustinand ca sunt corupti. Bine ca a intrat in vigoare noul cod…oare pentru cine a fost ticluit?

  2. Bogdan Alexandru Creanga Vilceanu a spus:

    Excelenta propunerea. Sper ca un astfel de grup sa genereze politici educationale de calitate, iar Ministerul Educatiei sa tina seama de aceste propuneri.

  3. visovan a spus:

    Imi anunt sustinerea cu toata responsabilitatea .

  4. Cucoanes (Negulescu) Liliana a spus:

    „Pe fondul blazarii si resemnarii in sistem”, asa cum se spune in mesajul pe care l-am primit, se ia pozitie de drepti in fata dispozitiilor primite, utilizand aparatul metodologic al programei centrate pe obiective pentru o programa centrata pe competente; aceasta din cauza ca perceptia unei majoritati pune in relatie de sinonimie obiectivul si competenta. Consider ca programa centrata pe competente contine idei bune care au sfarsit in bratele acelora care au presupus imediat ca – potrivit atator actiuni de pe la noi – este „aceeasi Marie cu alta palarie” si au reluat practicile cunoscute si batatorite ale proiectarii specifice „obiectivelor”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s